Reţeaua franceză de hipermarketuri Leclerc, competitor declarat al Carrefour, ar putea deschide anul viitor primul său magazin din România. Mai puţin optimist, producătorul israelian de lactate Tnuva a decis să îşi încheie socotelile cu România.
Reţeaua franceză de hipermarketuri Leclerc ar putea intra anul viitor pe piaţa românească, au afirmat la finele săptămânii trecute surse apropiate discuţiilor purtate între deţinătorul terenului pe care ar urma să fie amplasat hipermarketul şi oficiali ai comerciantului francez. Primul magazin va fi construit în zona Bd. Theodor Pallady din Bucureşti, pe un teren achiziţionat de către firma cipriotă Meveco Holding de la producătorul de substanţe chimice Chimopar.
„Meveco este în negocieri avansate cu doi importanţi retaileri care doresc să intre pe piaţa din România. Compania intenţionează să închirieze două suprafeţe din terenul achiziţionat de la Chimopar pentru construirea a două magazine, unul de 16.000 metri pătraţi, care vor fi alocaţi unui retailer de bricolaj, iar 14.000 metri pătraţi vor reveni companiei Leclerc, retailer alimentar francez. Lucrările pentru construirea celor două magazine vor începe în primăvara anului următor, până atunci Meveco urmând să demoleze depozitele Chimopar şi să facă lucrări de nivelare a terenului", au afirmat sursele indicate. Investiţiile necesare construcţiilor vor fi suportate de către retaileri.
Strategiile Leclerc
Cele două reţele franceze de hipermarketuri se află într-un război total pe piaţa din Franţa. In urmă cu patru ani, Leclerc a declanşat o campanie publicitară în care afirma direct că preţurile sale sunt inferioare celor de la Carrefour şi acuza acest lanţ că nu a permis accesul echipelor de anchetă a preţurilor. Intr-un interviu apărut recent în Le Monde, Michel-Edouard Leclerc, directorul executiv Leclerc, afirma că până în 2015 grupul fr