Codul Muncii conţine anumite dispoziţii care vin în ajutorul angajatorilor, denumiţi de lege ­„utilizatori", iar datorită specificului activităţii, pot avea nevoie de anumiţi salariaţi numai pentru o anumită perioadă de timp, denumiţi „salariaţi temporari".

Munca prin agent de muncă temporară reprezintă ­activitatea prestată de un salariat care a încheiat un contract pe perioadă determinată cu un agent şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă.

Un utilizator poate apela la agenţi de muncă temporară pentru executarea unei sarcini precise. Din această cauză, misiunea de muncă temporară se stabileşte pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni. Durata contractului poate fi prelungită pe perioade succesive care, adăugate la durata iniţială a misiunii, nu pot conduce la depăşirea a 36 de luni.

Astfel, agentul de muncă temporară pune la dispoziţia utilizatorului un salariat angajat, în baza unui contract de punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă, care trebui să cuprindă:

- durata misiunii;

- caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de lucru;

- condiţiile concrete de muncă;

- echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze;

- orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar;

- valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul;

- condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat pus la dispoziţie de un agent de munca temporară.

Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea misiunii este nulă.

Salariaţii temporari au acces la toate ser