Ana Maria avea câţiva anişori când educatoarea ei şi-a dat seama că fetiţa nu recunoaştea culorile, avea dificultăţi să scrie literele şi nu se putea orienta în spaţiu. Educatoarea i-a anunţat părinţii, iar mama Anei a început să facă mai multe exerciţii cu ea: doar prin jocuri şi cu ajutorul desenelor, copila a învăţat să scrie şi să facă socoteli simple. Ana Maria este dislexică, o tulburare de învăţare cauzată de o disfuncţie neurologică.

Un copil dislexic este o provocare pentru toţi cei din jurul lui: părinte, pedagog, logoped. Toţi trebuie să facă eforturi susţinute pentru a-l ajuta să se dezvolte normal.

„Literele şi cifrele nu însemnă nimic pentru Ana Maria. Ea trebuie să asocieze fiecare literă cu un obiect sau un animal - A este o albină, B înseamnă un balon - ca să poată scrie. Ea ştie cifrele, dar nu poate să facă calcule decât dacă se uită la poze: cinci raţe plus două gâşte fac şapte păsări", povesteşte Alexandra Tatomir, mama fetiţei.

Părintele unui copil dislexic se simte singur şi frustrat deoarece se luptă cu prejudecăţile vehiculate în societate şi cu lipsa de specialişti din şcoli care să îl ajute.

„Puţin mă interesează dacă fetiţa mea ia FB sau B la şcoală. Mă interesează să se descurce singură şi să aibă o viaţă normală. Acum învăţătoarea înţelege situaţia ei, dar nu ştiu ce se va întâmpla în clasa a V-a când va avea mai mulţi profesori", spune Alexandra Tatomir.

Ce sunt tulburările de învăţare?

Dislexia este cea mai frecventă tulburare de învăţare la nivel mondial. Tulburările de învăţare pot apărea la orice nivel de inteligenţă, chiar şi la un nivel de inteligenţă superioară. Acestea nu se explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare, factori emoţionali sau slaba pregătire a profesorilor - ele au la bază o disfuncţie neurologică, dar sunt influenţate şi de ereditate.

Disfuncţia neurologică poate fi c