Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Portul şi Tabla de Şah - combătute prin concurs Vama reface rândurile

Publicat in Ziua Constanta, luni 12 decembrie 2011 ·

Prima funcţie pusă la bătaie în cadrul operaţiunii de recosmetizare a vămilor este cea de director al Direcţiei de autorizări şi tarif vamal, din cadrul aparatului propriu al ANV, urmată de cea de director al Direcţiei juridice, tot din cadrul aparatului propriu al ANV

În plin scandal al „tablelor de şah", al dosarului „Portul" şi ale tuturor celorlalte acţiuni pornite de procurorii anticorupţie pentru a destructura sistemele paralegale de vămuire a mărfurilor, autorităţile vamale schimbă şefii, „mulându-i" din birou vamal în birou vamal, se arată dispuşi să-i primească înapoi pe cei închişi (doar preventiv, ce-i drept) pentru corupţie şi organizează concursuri pentru noi funcţii de conducere. Posturi pentru care candidează, evident, tot cei rămaşi în sistem.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat la sfârşitul săptămânii trecute concursuri pentru promovarea în mai multe funcţii de conducere din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Surse informate precizează că rezultatele concursului sunt încă în stadiul de centralizare şi procesare a datelor. Prima funcţie pusă la bătaie în cadrul operaţiunii de recosmetizare a vămilor este cea de director al Direcţiei de autorizări şi tarif vamal, din cadrul aparatului propriu al ANV, urmată de cea de director al Direcţiei juridice, tot din cadrul aparatului propriu al ANV. Regionalele de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Arad şi Timiş au intrat şi ele în hora reorganizărilor, fiind scoase la concurs posturile de director executiv pentru respectivele instituţii. Nu în ultimul rând, vameşii interesaţi şi care îndeplineau condiţiile de participare la examenul de promovare puteau opta inclusiv pentru funcţiile de şef birou la Biroul administrare comunicaţii şi securitate sisteme informatice, şef serviciu - Serviciul gestiunea sistemelor electronice de import export şi şef al Serv

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 54 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 39 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 27 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 20 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 35 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 42 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°