Ultima prelegere politico-economică a preşedintelui mi-a confirmat ceva. Puterea în România acţionează amatoristic sentimental în faţă cu puterile centrale europene şi ultra “ştiinţific” cu noi. Ni se dau lecţii despre mersul implacabil al pieţei, al datoriilor, al UE, pe un ton aproape academic. Iar apoi, toate devin praf în negocierile cu Vestul la care ba ţipăm, ba plîngem, ba metaforizăm.

Nu fac analize psihologice, doar constat evoluţia discursivă din ultimul an a preşedintelui România. Iar ea curge cam aşa: discursuri puternic încărcate de sentiment atunci cînd li se adresează străinilor; discursuri de economie politică şi ştiinţa guvernării atunci cînd li se adresează românilor. Pe 8 decembrie 2011, la MArsilia, la întîlnirea popularilor europeni, Traian Băsescu a băgat sentiment:

Vreau să clarific pentru toată lumea că vieţile cetăţenilor din afara zonei euro, dar şi din ţări membre ale Uniunii Europene, sunt afectate în mod dramatic de ceea ce se întâmplă în zona euro. Daţi-mi voie să vă dau câteva exemple. În România 95% din piaţa bancară este reprezentată de bănci din zona euro. În România dobânzile au crescut de la 5% în iunie la peste 8% acum, din cauza lipsei de decizii în zona euro. În România suntem dependenţi în mare măsură de pieţele din zona euro, din punct de vedere al exporturilor. Principalii noştri parteneri sunt Germania, Franţa, Italia şi Spania. Asta înseamnă că România nu poate accepta o Uniune Europeană cu două categorii de state. România ar vrea să participe la deciziile zonei euro pentru că orice decizie sau orice lipsă a deciziilor din zona euro afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români. În concluzia introducerii, soluţia pentru criză este să rămânem uniţi, este să rămânem Uniunea Europeană cu 27 de membri, şi nu o uniune cu 17 membri.

Românii au vrut. Pe 8-9 decembrie, ceva mai tîrziu, se stabilea clar o Eur