Controversat, înspăimântător, mult discutat, anul 2012 se apropie vertiginos. Dincolo de poveştile fataliste care circulă despre acest an, de altfel plin de evenimente culturale, politice sau poate chiar mistice, primarii oraşelor din judeţul Alba se arată mai degrabă optimişti în viziunile lor şi determinaţi să pună umărul, parcă şi mai viguros decât până acum, la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului. Mircea Hava: „În 2012, ne va preocupa foarte mult calitatea vieţii locuitorilor din municipiu”
Pentru primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, în expresia dorinţelor sale pentru anul viitor, primează starea de bine a oraşului pe care îl conduce: “aspiraţiile mele sunt strâns legate de evoluţia oraşului. În 2012, ne va preocupa foarte mult calitatea vieţii locuitorilor din municipiu, (sănătate, învăţământ), finalizarea unui cadru viabil de evenimente culturale şi artistice, funcţionalizarea Cetăţii din toate punctele de vedere şi finalizarea tuturor proiectelor începute. Ne pregătim de o nouă etapă de alocări de fonduri nerambursabile din 2014″. Pe plan personal, primarul îşi doreşte sănătate.
Primarul oraşului Zlatna le doreşte cetăţenilor “numai bine şi cât mai multe fabrici”
Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, îşi doreşte pentru anul 2012 “bogăţie pentru bieţii oameni şi, dacă se poate, bani, şi fără să lucreze”. Acesta consideră că o soluţie pentru România şi mai ales pentru Zlatna este „construcţia a cât mai multe fabrici, ca să se creeze locuri de muncă”. În plus, primarul îşi doreşte “să se îndrepte lumea, că de acolo pleacă problemele, să se îndrepte lumea şi să putem munci”, precizând că lui (oraşului Zlatna – n.r.) nu i se dau bani pentru construirea de fabrici, ci pentru reabilitarea oraşului.
Primarul oraşului Ocna Mureş doreşte “sănătate pentru el şi, pentru lume, optimism”.
Augustin Drăguţ, primarul oraşului Ocna Mure