Încheierea unui nou tratat european, la care va participa şi România, este un pas în direcţia corectă, însă nu reprezintă o soluţie completă sau suficient de puternciă pentru criza datoriilor de stat, a avertizat Olivier Blanchard, economistul-şef al Fondului Monetar Internaţional.
„În realitate, sunt mai optimist decât eram în urmă cu o lună, cred că s-au făcut progrese“, a declarat Blanchard la o conferinţa de business la Tel Aviv.
„Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută este important: este o parte a soluţiei, însă nu este soluţia“, a averitzat acesta, fără a da detalii despre alţi paşi care ar trebui făcuţi.
Liderii europeni au decis joi spre vineri noapte la Bruxelles să schiţeze un nou tratat european, după ce Marea Britanie şi-a exercitat dreptul de veto în ceea ce priveşte schimbarea tratatelor existente. Acesta este îndreptat către mai multă integrare fiscală.
Blachard a adăugat că lipsa de coordonare a liderilor europeni afectează şi pieţele internaţionale.
„O bună parte din volatilitatea din pieţe este generată de declaraţiile din Europa, care arată diferenţele de opinii şi inabilitatea de a intra într-un proces decizional logic“, a explicat economistul-şef al FMI.