Bursa americană deschide o săptămână ce va fi influențată de deciziile Rezervei Federale, de evenimentele din Europa şi de raportările financiare ce urmează a fi publicate în cursul acestei săptămâni. Europa va ţine însă în priză investitorii americani mai mult decât datele care vor veni dinspre economia naţională.
Se anunţă o săptămână tensionată pentru piaţa de capital americană. Investitorii vor fi în continuare cu ochii peste ocean, aşteptând orice semnal cu privire la soarta uniunii monetare și a euro. Iar tensiunea din pieţele americane este la cote ridicate, pentru că, în urma summitului de săptămâna trecută, unde majoritatea membrilor zonei euro au căzut de acord asupra unui nou tratat interguvernamental, nu există niciun plan pentru întâlniri oficiale care să urgenteze luarea deciziilor.
Pe acest fond de nesiguranţă, pieţele americane sunt îngrijorate cu privire la şansele adoptării respectivului tratat, în condiţiile în care în nu mai puţin de șase țări vor avea loc alegeri parlamentare anul viitor, iar Marea Britanie a respins ferm înţelegerea.
„Urmează o nouă săptămână de „Merkel a spus asta. Sarkozy a spus aia”,” a declarat Sam Ginzburg, șef al departamentului de piețe de capital la First New York Securities, pentru postul de televiziune CNBC. „Aceste declarații vor influența tranzacțiile până când se va ajunge la o soluție a crizei europene și investitorii vor reîncepe să tranzacționeze pe baza fundamentelor companiilor şi nu după ştiri”, a continuat acesta.
Vineri, veștile despre acordul european au condus la o creștere a acțiunilor pe bursa din New York. Indicele Dow Jones a crescut cu 187 puncte (1,6%), indicele S&P 500 cu 21 de puncte (1,7%) iar Nasdaq a câştigat 50 de puncte (1,9%).
Pe lângă știrile din Europa, investitorii vor fi atenți și la declarațiile de după întâlnirea de marți a Federal Open Market Committe