Preşedintele american, Barack Obama, i-a promis premierului irakian, Nuri al-Maliki, că Statele Unite vor rămâne "un partener solid şi fiabil" al Bagdadului după retragerea militarilor americani pe 31 decembrie, informează AFP, potrivit Mediafax.
"În momentul în care vom pune capăt acestui război şi în momentul în care Irakul priveşte spre viitor, irakienii trebuie să ştie că nu sunt singuri. Aveţi în Statele Unite un partener solid şi de încredere", a declarat Obama într-o conferinţă de presă desfăşurată la Casa Albă.
Obama a afirmat, în prezenţa premierului irakian, că ultimii militari americani vor părăsi Irakul "cu fruntea sus şi cu onoare".
"După nouă ani, războiul nostru din Irak se încheie la sfârşitul acestei luni", a subliniat Obama.