Reprezentanţii Intitutului de Medicină Legală au dat primele infirmaţii privind moartea artistei Mălina Olinescu, care s-a sinucis în această dimineaţă.
Mălina Olinescu a avut o moarte violentă, cauzată de un traumatism cerebral. Artista s-a aruncat de la etajul şase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord.
"Necropsia efectuată în cursul acestei zile a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de bază şi boltă craniană în condiţiile unui politraumatism cu multiple fracturi costale, de membre şi bazin şi rupturi viscerale prin lovire de corpuri dure şi plan neregulat, posibil în condiţiile unei precipitări”, potrivit Poliţiei Capitalei.
Apartamentul cântăreţei era încuiat pe interior, cheile fiind găsite în usă, scrie jurnalul.ro.
În apartamentul ei au fost găsite mai multe folii de medicamente, precum şi câteva sticle de băutură, unele dintre ele fiind consumate parţial.
În momentul în care s-a aruncat de la etaj, cântăreaţa era îmbrăcată în haine de casă, papucii fiind găsiţi în balcon, în dreptul balustradei.