Edilul Iaşiului a fost recompensat cu o distincţie la Gala „10 pentru România“ pentru proiectul urbanistic declarat ilegal de instanţă, Primăria condusă de PSD-ist fiind sponsorul principal al evenimentului
Primarul Iaşiului a fost recompensat cu o distincţie la categoria „Dezvoltare urbană şi comunitară“ pentru Palas, care se construieşte ilegal în spatele Palatului Culturii, după ce a finanţat cu 70.000 de lei din bugetul oraşului organizarea la Iaşi a Galei „10 pentru România“.
Deşi sunt două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care declară ilegal parteneriatul dintre Primărie şi firma milioanarului Iulian Dascălu şi care anulează o partea din autorizaţiile de construire emise de municipalitatea, primarul şi-a primit mândru premiul.
Discurs plin de laude
Organizatorii au explicat că Palasul este „cel mai mare ansamblu artitectural din Moldova“, „premiat la Târgul imobiliar de la Cannes“, cu o parcare unică în ţară şi care „construieşte practic o nouă perspectivă asupra Palatului Culturii“. În aplauzele a sute de invitaţi din Moldova, primarul Gheorghe Nichita a ridicat în slăvi proiectul, deşi refuză de peste un an să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti. „Premiul este o răsplată pentru cei care cu consecvenţă şi competenţă au susţinut acest proiect unicat în ţară. Odată cu acest proiect, Iaşiul se modernizează, devine o capitală europeană. Creem un sistem de referinţă pentru viitor. Acest lucru mă animă să fiu lângă un investitor cu curaj şi consecvenţă. Mă animă să mă bat cu toţi detractorii, care au alte interese decât cel al românilor“, a declarat Gheorghe Nichita.
Invocă performanţa
Acesta a sponsorizat tot evenimentul organizat de Realitatea TV, de la sala de spectacol, sonorizare, costurile legate de diplomă, decorarea sălii, până la cazarea staff-ului şi protocolul ceremonie