Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corunca, criza şi partea plină a paharului

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 12 decembrie 2011 ·

Un procent însemnat al conducătorilor din administraţia locală folosesc ca pretext criza economică pentru a-şi masca anumite eşecuri şi nereuşite din ultimului mandat. „Dom’le, aş fi făcut mai multe pentru comunitate, dar a fost criză mare în 2010 şi în 2011”, este una din explicaţiile pe care le auzim frecvent din partea unor edili. „Proiecte au fost destule, dar din păcate au rămas doar pe hârtie pentru că şi acum se resimte criza”, spun alţii. Parţial, primarii care vin cu astfel de justificări au dreptate. Însă în timp ce pentru unii criza înseamnă doar bani mai puţini şi bugete mai austere, pentru alţii reprezintă oportunităţi. Depinde care parte a paharului este privită.

Am văzut cu toţii rezultatele provizorii ale recensământului din octombrie 2011. Deşi explicaţiile furnizate de INS spun că numărul persoanelor recenzate nu reprezintă şi numărul de locuitori ai ţării, e cert că sporul natural e în regres. În special în mediul rural, unde suntem mai puţini şi – de ce să nu recunoaştem – cel puţin la fel de săraci comparativ cu 2002.

Spre plăcuta mea surpriză, primarul din Corunca mi-a povestit ieri că rezultatele recensământului sunt oarecum atipice comparativ cu ceea ce se petrece pe plan naţional. Din 2002 încoace numărul locuitorilor a crescut cu circa 900, iar cel al gospodăriilor cu aproximativ 400. Mare parte realizate în ultimii ani, iar construirea de locuinţe continuă…

Că o fi vorba şi de şansă, tot ce se poate pentru că fără noroc nu faci nimic în ziua de azi. Însă în balanţa reuşitei, viziunea administrativă cântăreşte incomparabil mai mult decât bafta. Motiv pentru care Nagy Martin, primarul din Corunca, şi echipa sa merită apreciaţi. Felicitări şi la mai mare!

Un procent însemnat al conducătorilor din administraţia locală folosesc ca pretext criza economică pentru a-şi masca anumite eşecuri şi nereuşite din ultimului mandat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°