Ce să-i faci, în cazul preşedinţilor, până şi simplul mers la piaţă devine un act politic. Ştim asta de când cu apelativul ofensator al lui Traian Băsescu la adresa unei reportere de televiziune socotite din cale afară de intruzive. Atunci, lumea a sesizat abordarea respectivei în termeni nu doar iritaţi, ci de-a dreptul rasişti, drept care media au reacţionat, iar cei preocupaţi de reacţia la discriminare, de oriunde ar veni ea în România, au dat cu promptitudine un comunicat de dezavuare.
Nu s-a observat însă, pentru a „rotunji" imaginea evenimentului public respectiv, că, da, există şi o limită de la care încolo asiduităţile presei devin intolerabile, încălcând drepturile persoanei - oricare ar fi ea - la intimitatea minimală de care se cuvine să poată beneficia în oricare clipă. Şi asta pentru că spaţiul public nu poate şi nu trebuie să fie lăsat să invadeze, în oricare clipă, spaţiul privat al oricăruia dintre noi. Nu există reglementări care să ierarhizeze cele două drepturi în virtutea unui principiu stabil, aşa încât să poţi spune că dreptul la imagine al reporterei respective este mai important decât dreptul la imagine al preşedintelui, ori că vigilenţa faţă de discriminare este mai importantă decât cea faţă de încălcarea dreptului la un spaţiu şi un timp privat, indiferent de persoană.
Cum acest fel de punere la punct a lucrurilor nu a avut loc până acum în dezbaterea noastră publică, faptele s-au repetat, în felul lor. Aflat, din nou, la piaţă, după cumpărături, Traian Băsescu a fost abordat de presă în mod previzibil, mai cu seamă că evenimentele din ultimele zile ridicau destule curiozităţi şi semne de întrebare. De astă dată, Băsescu a fost mai atent la circumstanţa respectivă, chiar dacă nu şi mai prudent. El a folosit-o însă pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de atitudinea Olandei cu privire la chestiunea acceptării României -
