Suferința președintelui, cunoscut sub numele de Zeus, nu vine dintr-o mahmureală matinală, agresivă, care să îi bântuie privirea peltică, nici din vreo rană deschisă în inima sa de lup marin, pentru că ar fi fost refuzat, la ceas de seară, de sfatul ministresei blonde. Nu, suferința vine de la o altă afecțiune: orbirea. Orbit de putere. De asta cred că suferă Zeus. A venit, a dat pe țeavă, cu o morgă relaxată, toate măsurile, așa-zis, anti-criză. Se lăfăia președintele, atunci, pe o plapumă confortabilă de procente, la capitolul încredere. Acum se mocirlește la periferia de sub zece procente. Urât. Se panichează, transpiră, lăcrimează, că doar asta știe să facă foarte bine, apoi caută soluții pentru a ieși, măcar către final, cu încrederea formată din două cifre. Strategie! Gâjâie niște sunete pe la radioul public, cum că nu sunt bani de salarii și pensii, bagă tocul cizmei în Justiție, găsindu-i pe judecători penibili, mai cu seamă ăia care dau hotărâri obligatorii pentru ăla micu, cu funcție mare, Emil. Păi, cum adică? Să pară că se vor ajusta, în sus, niscaiva salarii și pensioare, doar cu ajutorul ”penibililor” din justiție? Exclus! Toată treaba se va face, dar nu oricum. Îi punem pe orbeții ăia de la Curte, aia Constituțională, de data asta, să ne avizeze planul, să pară că e criză gravă, gravă, gravă. Nu sunt bani, nu se face altceva decât să se înghețe tot: salarii, pensii, speranțe. După care se lasă la dospit toată treaba, cam până când dă firul ierbii, la primăvară, după care se dezgheață un pic. Adicătelea, cum ar veni, criză este, nasoală rău, dar Guvernul ăsta, antrenat de Zeus, știe să facă slalom printre repercusiuni, ba, mai mult, face ce face și, deși a spus chiar Justiția că nu se pot dezgheța, se va întâmpla minunea – vor crește pensiile și salariile. Cu puțin, dar cât să tragă nădejde la un procent-două în plus, în ochiul obosit al electoratu