Dacă Guvernul ar vrea să-şi asume răspunderea pentru ceva în ţara aceasta, un act cu adevărat curajos ar fi nu să comaseze alegerile într-o singură zi, ci luna decembrie.
Astfel, campaniile de injectare forţată a spiritului patriotic în interes comercial, care însoţesc fiecare zi naţională, s-ar consuma dimineaţa. Bântuirea lui Ştefan Hruşcă pe meleagurile natale, vocalizele copilului adult Fuego şi îndoparea cu ler s-ar reduce la doar câteva minute, pe la amiază. Suita de concerte a lui Ştefan Bănică junior, dar şi asaltul „crăciuniţelor" care se bâţâie pe la toate emisiunile TV, ar fi stăvilite, la fel şi apariţia fesului acela roşu, moşcrăciunian, ce pluteşte tâmp peste toate siglele de post. Am scăpa, poate, şi de ştirile clasice pentru această perioadă: cea cu vămile dinspre Occident, blocate de românii care se întorc să-şi petreacă Sărbătorile în ţară, şi cea cu cetăţenii care au ajuns la spital pentru că au înfulecat până aproape de plesnire.
Sărbătorim noi ceva în decembrie, dar nu prea ştim ce. E „luna cadourilor", prilej al unor anunţuri de reduceri masive, dar totul costă în continuare de două ori mai mult decât în ţările aflate într-o criză profundă. Cam aşa arată un interior de bloc în această lună. Dacă lipseşti de acasă mai mult de trei zile, găseşti şaptesprezece pliante publicitare înfipte între toc şi uşă, pe clanţă sau pe preş. Dacă însă eşti acasă, ai parte, încă din primele zile ale lunii, de pelerinajul micilor hip-hoperi, care răcnesc de zici că se apropie nu sfârşitul anului, ci al lumii. Anul acesta am înregistrat un record de precocitate în întâmpinarea Crăciunului: primul trio de colindători afoni a sunat la uşă pe 7 decembrie, mai să-l prindă pe Moş Nicolae în exerciţiul funcţiunii. Apropos, cum stau aşa în cadrul dreptunghiular al uşii, juri că-i vezi pe liderii Opoziţiei adunaţi la o conferinţă de presă, transmiţându-şi demn-