Preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu, şi-a dat demisia din funcţie vineri seară, la finalul unei şedinţe care a durat patru ore şi la care a participat preşedintele PNL, Crin Antonescu, aflat la Ploieşti după ce 14 liberali prahoveni au cerut schimbarea conducerii filialei judeţene, informează Mediafax. Adrian Semcu şi-a anunţat demisia din funcţie la finalul unei şedinţe care a avut loc la sediul PNL Prahova, care a durat patru ore şi la care a participat liderul PNL, Crin Antonescu. "Decizia am luat-o eu personal, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte pentru că am ajuns la concluzia că intrăm într-o campanie electorală care va solicita foarte mulţi nervi şi foarte mult timp. Poate că nu sunt cel mai potrivit pentru acest lucru. Va fi ales un alt birou interimar, va fi şi un alt preşedinte, sunt convins că un preşedinte mai tânăr şi cu mai multă forţă de muncă", a spus Semcu.