Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O Miss Crăciuniță talentată

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 decembrie 2011 ·

Are 16 ani și o voce de milioane. Așa o descriu cunoscuții pe Maria Mirabela Cismaru, o adolescentă din orașul Rovinari, elevă la unul dintre cele mai importante colegii gorjene. Tânăra a câștigat sâmbătă seară titlul de cea mai frumoasă rovinăreancă în cadrul concursului anual „Miss Crăciunița“, organizat de Primăria şi Consiliul Local Rovinari, în colaborare cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari.

„Am participat la concursul Miss Crăciunița pentru prima dată în viața mea. Nu mă așteptam să câștig. A fost foarte frumos, dar și stresant. Mă bucur că am câștigat“, a spus Mirabela Cismaru. Inivitații speciali ai celei de-a VIII-a ediții a spectacolului-concurs au fost Alexandra Ungureanu și Crush. Mirabela Cismaru s-a remarcat graţie vocii sale deosebite: este îndrăgostită de muzică de când avea numai câţiva anişori, călcându-i pe urme mamei, cântăreaţă de muzică populară.

„Eu sunt îndrăgostită de muzică și am ales muzica uşoară, mai ales că îmi place foarte mult Celine Dion. De mică obişnuiam să cânt melodiile ei, pe care le învăţam de la televizor. Mi-aş dori să scot pe piaţă un album, cred că e idealul oricărui cântăreţ. În plus, visez să cânt cu Celine Dion, e idolul meu. Promovez muzica live, la fel şi formaţia din care fac parte. Cel care ne îndrumă este profesorul nostru, Laurenţiu Pănoiu. Prima mea apariţie pe scenă a fost la vârsta de 12 ani, când am cântat la un bal al bobocilor, în Rovinari. Acum fac parte şi din formaţia Anonim Band a Palatului Copiilor, cu care particip la festivaluri şi spectacole. Primul concurs la care am luat parte, «Mini Mega Star», a avut loc la sfârşitul lui 2009, la Severin, apoi au urmat altele“, a spus tânăra cântăreață.

Tânăra artistă a învăţat să cânte singură la chitară și are planuri mari pentru viitor.

Are 16 ani și o voce de milioane. Așa o descriu cunoscuții pe Maria Mirabela Cismaru, o adolesce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în miez de noapte la granița României cu Ucraina după un nou atac al Rusiei! Anunțul MApN

Ziua Constanta acum 2 ore
Forțele Federației Ruse au executat vineri, 30 mai, o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea frontierelor țării noastre. Potrivit MAPN, sistemul de supraveghere radar al Armatei R

Președintele Nicușor Dan - „Vineri este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului“

Ziua Constanta acum 13 minute
O primă discuție cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc vineri, a anunțat președintele Nicușor Dan. 'Am avut alaltăieri discuții partid cu partid care au decurs foarte bine și ieri a fost o comisie, un grup de lucr

Nicușor Dan l-a invitat pe PREȘEDINTELE SUA în România: Bineînţeles că programul său este extrem de încărcat

Gandul acum 18 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că l-a invitat pe preşedintele SUA, Donald Trump, în România, dar a precizat că programul omologului său american „este extrem de încărcat”. Totodată, Dan a a afirmat că nu s-a stabilit deocamdată când va face o v

Ministrul Energiei - „ O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep și independența energetică a României“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul energiei, Sebastian Burduja anunță o nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep și independența energetică a României. Mai exact, Curtea de Apel Cluj a respins pe fond acțiunea introdusă de Asociația Bankwatch România împotriva Ministeru

Nicușor Dan: Nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe.

Mediafax acum o ora
Nicușor Dan a spus vineri că nu susține creșterea TVA și că ideea de la care pornește este menținerea actualei cote. El a declarat că orice decizie va fi luată în urma negocierilor. „Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitare

Ilie Bolojan, despre decizia CCR legată de declarațiile de avere

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele PNL Ilie Bolojan, a făcut câteva precizări legate de decizia Curții Constituționale. Fostul președinte interimar al României a precizat că asigurarea transparenței este un element esențial pentru recâștigarea încrederii în instituții Nu

Misiune de salvare în Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente dintr-un bazin cu apă

Gandul acum o ora
Incident grav în această dimineață, în incinta unui operator economic din domeniul procesării legumelor din Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente de pompieri din bazin, într-o operațiune contracronometru. Se pare că în momentul produc

Război în Ucraina, ziua 1.492. Spital și locuințe, avariate de drone în regiunea rusească Kursk

Press Alert acum 39 minute
Foto: arhivă Dronele ucrainene au avariat un spital și mai multe locuințe, rănind cel puțin o persoană, într-un atac nocturn, a declarat guvernatorul regional vineri dimineață, citat de Reuters. În regiunea Sumy din Ucraina, guvernatorul a raportat

Vremea se va încălzi puternic în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește, iar ploile se opresc, se arată în prognoza pentru luna iunie, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru aceas

Nicușor Dan promite un judecător apolitic la CCR: „O să vedeți, numirea mea o să fie echilibrată”

Adevarul acum 50 minute
Nicușor Dan a declarat vineri, 30 mai, că intenționează să numească un judecător apolitic la Curtea Constituțională, în contextul în care, în luna iunie, expiră mandatele a trei membri ai CCR. Deocamdată, șeful statului a refuzat să numească o perso

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/25°
Constanta
acum

18°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/20°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/28°