Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă publicaţie economică pe tarabe

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Ieri a apărut primul număr „Finanţiştii“, lansat de fosta echipă de la „Săptămâna Financiară“ şi Fin.ro. Săptămânalul economic „Finanţiştii“, lansat ieri, este condus de Radu Preda, din funcţia de director, şi de Edward Pastia, din funcţia de redactor-şef. „Finanţiştii“ dau vina pe fostul management al Editurii Intact pentru căderea publicaţiei „Săptămâna Financiară“.

„Spre final, cineva şi-a imaginat, de sus, din turnul de fildeş, că o publicaţie financiară (deci ceva spre contabili) ar putea fi condusă de un contabil. Unul mediocru. Aşa s-a ajuns şi la recordurile negative - batjocorirea propriilor angajaţi şi a muncii acestora", notează Radu Preda, director al publicaţiei, în prima pagină. Cel mai probabil, contabilul este Dan Matiescu, directorul Editura Intact. „Când nu ai pe puntea de comandă un astfel de om (n.r. - Gabi Firea), ci un ageamiu, e greu, jos, în sala maşinilor", mai scrie Preda.

Trecerea pe online nu este exclusă

Din editorialul scris de redactorul-şef Edward Pastia, reiese că acesta nu exclude trecerea spre online. „Vom demonstra, pas cu pas, că verbul «a scrie» nu este dependent de «a tipări». Bănuiesc că fiecare dintre cititori îşi va imagina ceea ce ar vrea să citească în paginile tipărite sau, în curând, în paginile virtuale", scrie Pastia în textul din pagina 11.

Săptămânalul este editat de Intelligence Business Media, companie deţinută de Ana Zăvoianu (40%), Radu Preda (30%), Edward Pastia (20%), Carmen Dogaru (10%), potrivit datelor de la Oficiul Comerţului. Publicaţia „Finanţiştii", descrisă ca „săptămânal financiar, economic şi de business", apare în fiecare luni, are 24 de pagini şi costă patru lei. Din numărul total de pagini, patru sunt acoperite integral de reclamă, în timp ce alte trei au reclamă doar pe jumătate.

Săptămânalul conţine trei pagini de actualitate, câte două pagini de opinii, companii şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°