Mi-am început săptămâna cu două știri. Prima, din Gândul, anunță despre intenția unei noui rețele de hipermarket-uri de a intra în România, primul magazin urmând să fie deschis anul viitor în București. Este vorba de francezii de la Leclerc, specializați în comerțul cu alimente. A doua știre, de pe stirileprotv.ro, este, de fapt, o transcriere a emisiunii de duminică din serialul ”România, te iubesc!”. Un reportaj despre modul în care o mare parte a legumelor țăranilor români din comuna Matca ajung la gunoi. Sau sunt vândute pe câțiva bani mafiilor piețelor. Un exemplu cinic: la piața de gros din comuna Matca, un kilogram de roșii se vindea cu 60 de bani. Unul de varză, cu 10 bani. Un pahar de cafea (în care, în cazul fericit, sunt 1-2 grame de cafea măcinată) cu un leu. La un calcul simplu, un kilogram de cafea măcinată este echivalentul a 5-10 tone de varză! Într-un restaurant din centrul Bucureștiului sau din alte orașe mari ale României, o ceașcă de cafea costă de la 5 la 10 lei. Nu mai încercați să faceți alte echivalări, că s-ar putea să aveți frisoane. Lecția este simplă: până la urmă, totul depinde unde și cum îți vinzi producția.

Să arăți cu degetul exclusiv către țăranii români și să-i faci proști ar fi simplu. Dar ar fi, de asemenea, o prostie. Nimeni nu s-a născut învățat. Și nu te poți aștepta ca deodată cu ploaia să cadă peste România și știința organizării unei rețele de distribuție ori a înființării unor micro-întreprinderi de prelucrare a legumelor (a laptelui sau a cărnii, după caz). La nivel guvernamental, timp de 20 de ani, n-am văzut nicio inițiativă publică de educare în acest sens. Ce să mai vorbim de un eventual program de sprijin financiar (a nu se confunda cu subvențiile; e vorba de facilități fiscale pentru primii ani de activitate sau de sprijin pentru cofinanțarea în diferite proiecte). Există, dar pot fi numărate pe degete, cât