Coleg de pluton la 01829 Băneasa, fratele său crede că ar fi putut fi împuşcat chiar în curtea unităţii, de undeva din spate. Sau poate de securiştii lui Andruţa Ceauşescu, din unitatea de dincolo de drum. Dumnezeu ştie, pentru că, cei îndreptăţiţi să afle adevărul nu au clarificat situaţia. Ancheta întreprinsă anevoios a stabilit mai întâi că cei care au tras au fost "terorişti", apoi autori necunoscuţi. Cert este că familia sa, cu tatăl grav bolnav şi fratele trăind încă traumele evenimentului, se zbate acum în mari lipsuri, nefiindu-i onorate nici pe departe cele ce se cuvin din calitatea de rude ale unui erou martir.
Un mormânt pe jumătate dărâmat, într-un colţ de cimitir, sub o coastă a Iaşiului. Şi o cruce groasă în curtea unităţii militare din Bucureşti. Acasă: un tablou cu poza de la bacalaureat, mărită, pe care autorităţile militare i-au adăugat, nu se ştie de ce, o cravată; şi camera lor, în semiîntuneric, în care şi acum Costel îl caută uneori printre vise. Sunt lucruri ce amintesc de soldatul Gheorghiţă Heleţeanu, împuşcat în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 într-o groapă săpată de el însuşi în curtea unităţii: o tranşee menită să apere unitatea de atacurile "teroriştilor". A murit în braţele fratelui său – umbra sa, îngerul său păzitor pe toată durata vieţii, curmată brusc la 18 ani. Mai mare cu un an, Costel, fratele său, îi purta întotdeauna de grijă. L-a apărat de duşmani şi l-a scos din situaţii dificile încă de când erau de o şchioapă. Au stat în bancă amândoi, până au terminat liceul. La armată, Costel era primul după caporal, iar Gheorghiţă al treilea. Erau nedespărţiţi, se protejau şi se apărau unul pe altul. O singură dată Costel nu a mai putut să facă nimic. Atunci când Gheorghiţă a fost lovit de moarte.
Din fotografia de pe fila de buletin (foto), Gheorghe priveşte timid cu buzele puţin strânse şi o licărire în ochi
