Moody's a avertizat luni că ar putea încă revizui ratingurile statelor UE în primul trimestru al anului viitor, din moment ce acordul încheiat de liderii europeni la summit-ul de săptămâna trecută a adus puţine măsuri noi de soluţionare a crizei, transmite Reuters.
Şefii de stat sau de guvern din UE au convenit joi şi vineri, la Bruxelles, o serie de măsuri care vizează consolidarea guvernanţei fiscale şi coordonarea politicilor economice pe termen lung, respectiv întărirea mecanismelor de urgenţă ale zonei euro şi finanţarea FMI cu 200 miliarde euro pentru a încerca să abordeze tensiunile imediate cauzate de criză.
"Cu toate acestea, comunicatul oferă puţine noi măsuri de substanţă şi nu ne modifică opinia că riscurile care ameninţă coeziunea zonei euro continuă să crească. După cum am anunţat în noiembrie, dacă condiţiile de pe pieţele de credit nu se vor stabiliza în viitorul apropiat, ratingurile noastre pentru toate statele UE vor trebui revizuite. Comunicatul (transmis de liderii europeni la finele summit-ului - n.r.) nu schimbă această opinie şi ne aşteptăm să finalizăm această repoziţionare în primul trimestru al anului viitor", se spune într-un comunicat al Moody's.
Agenţia notează că rezultatul summit-ului reflectă contrastul dintre admiterea de către liderii europeni că este nevoie de creşterea sprijinului acordat statelor aflate într-o situaţie dificilă şi opoziţia puternică a ţărilor solide de a lua astfel de măsuri.
"În contextul necesităţii tot mai acute ca autorităţile zonei euro să acţioneze urgent pentru a restaura încrederea în pieţe, problemele Europei devin tot mai grave. Pe măsură ce această situaţie se prelungeşte, creşte riscul unor condiţii economice adverse care să împiedice eforturile autorităţilor de coordonare şi reducere a datoriilor", avertizează agenţia de rating.
Mood