Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabără de ţigani din Torino, incendiată în urma denunţării false a unui viol (VIDEO)

Publicat in Jurnalul, luni 12 decembrie 2011 ·

O mulţime furioasă a incendiat o tabără de romi din Torino după ce o adolescentă italiană, în vârstă de 16 ani, a pretins că a fost violată de unul dintre bărbaţii care locuiau în această tabără.

Aproximativ 500 de persoane furioase şi înarmate cu bâte de baseball, bare şi sticle incendiare, conduse de membrii familiei tinerei, s-au îndreptat spre tabără imediat ce s-a răspândit informaţia despre viol. Acestea au incendiat rulotele şi locuinţele improvizate ale celor aproximativ 150 de romi care locuiau în tabără.

În câteva minute, un incendiu de proporţii s-a declanşat în tabăra de la Torino, în apropiere de stadionul oraşului, flăcările ameninţând pădurea şi clădirile învecinate.

Imaginile televizate au prezentat romi îngroziţi fugind în lacrimi, în timp ce mulţimea scanda: "Lăsaţi-i să ardă".

Tânăra, pe nume Eleonora, a declarat poliţiei şi familiei că a fost violată. Medicii de la spitalul local au confirmat că a avut loc un contact sexual, dar suspiciunile au început să apară în momentul în care ea a devenit confuză în legătură cu detaliile atacului. În cele din urmă ea a recunoscut în faţa poliţiei că a inventat faptele după ce şi-a pierdut virginitatea cu prietenul ei italian şi era îngrijorată că familia sa va afla ce s-a întâmplat.

Poliţia susţine că, în pofida nivelului ridicat de violenţă, nimeni nu a fost rănit în acest raid, iar doi italieni, în vârstă de 60 şi, respectiv 20 de ani, au fost arestaţi sub acuzaţia de pagube grave. Ofiţerii susţin că analizează, de asemenea, legăturile dintre atacul asupra taberei şi suporterii echipei de fotbal Juventus Torino.

Un purtător de cuvânt a declarat că Eleonora a fost acuzată de denunţare falsă a unei infracţiuni şi va fi deferită tribunalului pentru minori din Torino. O mulţime furioasă a incendiat o tabără de romi din Torino după ce o adolescent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu a intrat în curs pentru Cotroceni. Fostul ministru și-a depus candidatura la BEC

HotNews acum 22 minute
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale. BEC a informat, într-un comunicat, că odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre anali

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 25 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 39 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 46 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°