Noul Cod civil, aşa cum arătam şi săptămâna trecută, reglementează amănunţit contractul de locaţiune (închiriere). Altfel spus, cu privire la principalele obligaţii ale locatorului (care în cele mai multe cazuri este şi proprietarul bunului), articolul 1786 prevede că acesta trebuie să predea locatarului bunul dat în locaţiune, să menţină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii şi să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii.

Locatorul este obligat să predea bunul împreună cu toate accesoriile sale în stare corespunzătoare utilizării acestuia şi să efectueze toate reparaţiile care sunt necesare pentru a menţine bunul în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe toată durata locaţiunii.

În sarcina chiriaşului (denumit locatar) sunt doar reparaţiile locative, a căror necesitate rezultă din folosinţa obişnuită a bunului. Dacă, după încheierea contractului, se iveşte nevoia unor reparaţii care sunt în sarcina proprietarului iar acesta din urmă, deşi încunoştinţat, nu începe să ia de îndată măsurile necesare, reparaţiile pot fi făcute de chiriaş. În acest caz, proprietarul este dator să plătească, în afara sumelor avansate de locatar, dobânzi socotite de la data efectuării cheltuielilor.

Locatorul garantează contra tuturor viciilor lucrului care împiedică sau micşorează folosirea lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi fără a ţine seama dacă ele existau dinainte ori au survenit în cursul locaţiunii. Dacă locatorul nu înlătură viciile în cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scădere proporţională a chiriei. În cazul în care viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi cunoscut, locatarul nu ar fi luat bunul în locaţiune, el poate rezilia contractul, în condiţiile legii. Dacă locatarul este chemat în judecată de un terţ care pretinde un drept asu