Are cel mai gras porc din Gorj şi se mândreşte că de Crăciun va avea din belşug carne pentru toată familia. Este cazul unui gorjean, care a crescut în gospodărie cu hrană bio, „o namilă” de porc, pe care o va sacrifica în perioada următoare.
Porcul din ograda gorjeanului Lucian Tugan, se ţine bine pe picioare cu toate că depăşeşte greutatea de 300 de kilograme. Proprietarul l-a crescut în gospodăria proprie cu hrană din cea mai sănătoasă. Boabele sunt hrana lui preferată şi nu-l mai poţi îndepărta de vasul cu mâncare pentru nimic în lume. ,,Cred că depăşeşte 300 de kilograme. Nu ştiu dacă e cel mai greu din judeţ, dar sunt convins că sunt foarte puţini care au ajuns la această greutate. L-am hrănit cu boabe şi lături, tocmai pentru a avea un porc sănătos”, spune stăpânul animalului, Lucian Tufan. Nu este primul an în care gorjeanul ajunge în preajma Crăciunului să sacrifice porci cu o asemenea greutate. Secretul, spune el, hrănirea sănătoasă şi rasa porcului. ,,Cred că secretul constă în primul rând în rasa porcului şi apoi hrana. Cred că dacă îl hrăneşti sănătos cu boabe, cu lături şi nu cu concentrate, ai toate şansele să obţii un porc cu o asemenea greutate, poate şi mai mare decât acesta. Eu, şi anul trecut am avut unul cam tot atât de greu, pe care l-am crescut la fel”, dezvăluie Lucian Tufan, din reţeta succesului.
Proprietarii abia așteaptă să îl sacrifice
Cea care se ocupă de hrănirea lui este bunica familiei. Animalul este obişnuit cu cea care îi aduce mâncarea şi o lasă chiar să-l mângâie. ,,Este cuminte şi chiar dacă pare el fioros, nu face rele. Nu muşcă sau să dea cu râtul, aşa cum fac alţi porci de obicei. Îl mângâi atunci când intru la el să-l hrănesc şi nu se deranjează. Dacă are în faţă mâncare nici nu se mişcă, orice i-ai face”, povesteşte, Eleonora Tufan. Potrivit proprietarului animalului, rasa este numai de carne, aşa că nu-şi