Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţie rusă după scenariu arab?

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Demonstraţiile din weekend împotriva regimului Putin au scos în stradă peste 25.000 de ruşi, înregistrând cele mai înalte cote de participare la un astfel de protest de după prăbuşirea URSS. Vom asista la o „primăvară arabă” şi în Rusia? Ingredientele există.

Ruşii au ieşit din apatia politică obişnuită. Cei care nu susţin Kremlinul, adică Rusia Unită, n-au mai stat acasă iar vechiul acord tacit libertate în viaţa privată contra neparticipare în cea publică pare abolit.

În prezent oamenii caută să recapete controlul asupra ţării lor şi simt că actuala elită politică s-a folosit de apatia lor, astfel că ruşii s-au mobilizat şi au votat în număr mare împotriva Rusiei Unite, mai ales în capitală, explică corespondentul BBC aflat la Moscova. Potrivit acestuia, amplele proteste de la sfârşitul săptămânii au fost declanşate de sentimentul opozanţilor politicilor Kremlinului că autorităţile au fraudat scrutinul masiv pentru a menţine regimul actual la putere.

Similarităţile cu revoluţiile arabe care au prăbuşit regimurile autocrate din Tunisia şi Egipt sunt evidente. O nouă generaţie de tineri, bine educaţi care folosesc reţelele sociale pentru a se organiza. O opoziţie până acum impopulară şi slabă care acum găseşte aderenţi în protestatarii ajutaţi de Twitter şi Facebook. Sună cunoscut? “Aceşti tineri sunt forţa socială care ar putea decide să schimbe lucrurile de care părinţii lor doar s-au plâns timp de 12 ani: pierderea libertăţilor, alegerile aranjate, corupţia endemică. Poate că n-o să acţioneze imediat, dar dacă prind gustul de a protesta pe termen lung, schimbarea se va produce”, crede Daniel Sandford, corespondentul BBC la Moscova.

Actualele proteste electorale din Rusia amintesc foarte bine de ce s-a întâmplat în lumea arabă anul trecut, scrie şi blogul The Arabist. Un autocrat la apogeul puterii sale, care menţine o pojghiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°