Consulii străini au organizat duminică târgul anual de binefacere, în care fiecare ţară a avut standul său cu bunătăţi tradiţionale. Acum 5 ani, un consul - cel turc - a avut ideea să organizeze de Sărbători un târg de caritate la care să participe toate reprezentanţele diplomatice din Constanţa.
Prefectura a fost de acord pe loc, iar celelaltor consulate iniţiativa li s-a părut excelentă. Cu produse tradiţionale (culinare, jucării şi accesorii), fiecare ţară şi-a făcut standul cât mai frumos, decorat la loc de cinste cu steagul naţional.
Click pe imagini pentru a vedea cum s-a desfăşurat târgul de produse tradiţionale!
Lumea a dat năvală la bunătăţile pregătite de gospodinele turcoaice, rusoaice, chinezoaice, italience sau libaneze. La târg participau şi soţiile de consuli, şi angajaţii diplomaţiilor.
Produsele au fost vândute rapid, unele erau la preţuri modice, altele - mai mari, pe măsura provenienţei exotice. Vânzările au fost substanţiale, iar banii strânşi au fost donaţi azilului de bătrâni.
Evenimentul are loc de atunci, în fiecare an, înaintea Sărbătorilor. La el participă membri ai comunităţilor care trăiesc la malul mării şi sunt reprezentaţi oficial de diplomaţi. Anul acesta, târgul de caritate a fost organizat în noua sală de conferinţe „Remus Opreanu“ de la Prefectură, spre deosebire de anii trecuţi, când manifestarea avea loc la Casa de Cultură.
Iniţiativă de suflet
Duminică, sala a fost plină de expozanţi, vizitatori şi bună dispoziţie. Prefectul Claudiu Palaz, costumat cu brâu de piele, umbla pe la fiecare stand gustând din bunătăţi. „Toate mă tentează, nu ştiu ce să aleg mai întâi“, mărturisea prefectul, care la un moment dat s-a apucat de servit vizitatorii cu sărmăluţe şi mămăligă de la standul românesc.
„Am vrut să continuăm tradiţia născută din iniţiativa predecesor