Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insolvenţa încetineşte motorul de la UCMR

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a uzinei reşiţene. Un grup format din cinci firme la care UCM Reşiţa este datornică a solicitat Tribunalului Bucureşti intrarea în insolvenţă a uzinei.

Cererea a fost depusă la începutul lunii decembrie, iar magistraţii au acceptat imediat solicitarea firmelor. Întreaga acţiune s-a derulat în capitală, pentru că uzina a cerut în cursul lunii trecute mutarea sediului la Bucureşti. Noile obligaţii ce îi revin uzinei reşiţene acum sunt legate de procedura insolvenţei.

„Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar”, se arată în decizia instanţei. Societatea UCM Reşiţa trebuie să stabilească acum cu claritate ce datorii are, iar banii îi va putea cheltui, de asemenea, sub supravegherea administratorului. Toate fondurile vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar, la care nu va avea acces în orice condiţii.

Cine preia conducerea

Administrator judiciar a fost numit o societate de insolveţă din Bucureşti. „Firma va fi răplătită cu o remuneraţie de 2.500 lei pe lună, exclusiv TVA, din averea debitoarei”, se arată în motivarea instanţei.

Obligaţia pe care aceasta o are este să înştiinţeze de starea de insolvenţă toate societăţile cu care UCM Reşiţa are contracte de colaborare. Oficialii uzinei au refuzat şi de această dată să comenteze situaţia în care se află societatea. „Nu pot face niciun comentariu acum”, a spus Dan Obădău, directorul general al colosului industrial. În ce îi priveşte pe cei peste 3.000 de angajaţi, momentan, decizia instanţei nu are niciun efect asupra lor. Cei din conducere sunt obligaţi de lege să depună un plan de reorganizare în termen de 30 de zile, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, uzina ar putea ajunge în faliment. De abia atunci, miile de oameni care au contract de muncă cu Uzin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°