2011 a fost anul în care PDL s-a văzut supus unor presiuni constante. Un enorm scandal de corupţie a ajuns periculos de aproape de şeful Guvernului, Emil Boc. În Legislativ, pedeliştii au înregistrat eşec după eşec, deoarece au fost incapabili să se adune pentru a întruni majoritatea la vot. Nu în ultimul rând, partidul s-a văzut nevoit să continue seria deciziilor economice dureroase care au şi condus la o pierdere masivă de susţinere din partea electoratului. Colac peste pupăză, UDMR a devenit un partener de coaliţie cu pretenţii din ce în ce mai impertinente - cerinţe care depăşesc cu mult ponderea reală a formaţiunii.

În ţări precum Italia sau Franţa, bine familiarizate cu asemenea coaliţii problematice, premieratul Boc s-ar fi încheiat de mult. Nu însă în România, unde şeful PDL se menţine în fruntea Guvernului de trei ani buni, ajungându-se între timp la Cabinetul Boc V. Partidul pare făcut din bambus - furtunile îl culcă uneori până la pământ, dar nu reuşesc să îl rupă. PDL a trecut peste disensiuni interne considerabile, normale de altfel într-un partid de guvernământ, reuşind să facă faţă neaşteptat de bine presiunilor din interior şi exterior. Formaţiunea şi-a demonstrat această forţă recent, cu ocazia alegerii lui Vasile Blaga în fruntea Senatului - acelaşi Blaga care în primăvară era adversarul cel mai redutabil al lui Emil Boc.

În plus, DNA face zile fripte unui număr considerabil de notabili locali PDL - primari, prefecţi etc. fiind acuzaţi mai ales de fapte de corupţie, la loc de frunte aflându-se luarea de mită. Spre deosebire de fostele partide de guvernare, PDL nu a avut însă tentative de a pune DNA cu botul pe labe. Astfel, pentru prima oară românii nu sunt nevoiţi să asculte eternele suspine despre dosare fabricate şi vendete politice, partidul optând prompt şi fără mare tevatură pentru suspendarea sau excluderea oilor negre