Marea Britanie şi-a folosit la summitul UE de săptămâna trecută dreptul de veto pentru a bloca modificarea Tratatului UE pentru întărirea disciplinei bugetare şi realizarea unei uniuni monetare mai strânse.
Decizia nu a fost o surpriză, deoarece anterior premierul britanic David Cameron a avertizat că se va opune oricărei înţelegeri de a salva euro dacă nu obţine protejarea pieţei interne europene şi a centrului financiar londonez, important motor de creştere pentru Marea Britanie, o economie care se îndreaptă treptat spre dezindustrializare.
Decizia Marii Britanii imprimă UE două viteze, scrie Financial Times. Marea Britanie nu va face parte dintr-un acord interguvernamental sprijinit de celelalte 26 de state comunitare, din care nouă nu fac parte din zone euro. Cameron a insistat că preţul cerut pentru semnarea unui tratat UE este "rezonabil".
"Nimeni nu a înţeles ce a vrut Cameron, absolut nimeni. Vorbeam despre lucruri importante, salvarea euro, iar el cerea seminţe. Nu era nici locul şi nici timpul potrivit", a afirmat un diplomat al unui stat care ar putea fi considerat aliat al Marii Britanii.
Vicepremierul britanic Nick Clegg apreciază că refuzul lui Cameron de a accepta modificarea tratatelor UE este "un lucru rău pentru Marea Britanie", care riscă să fie "izolată şi marginalizată", scrie BBC News online. Însă Clegg atribuie această situaţie "intransigenţei" francezilor şi germanilor precum şi presiunilor exercitate de conservatorii eurosceptici care îl pun pe premier într-o "postură foarte dificilă". Surse apropiate de Clegg au afirmat că acestuia nu i-a venit să creadă când a aflat de situaţia de la summitul Uniunii Europene.
Folosirea dreptului de veto de către Londra pentru a bloca modificarea tratatelor UE pare să creeze tensiuni în relaţia dintre conservatori şi liberali-democraţi. Iniţial, vicepremierul Nick Clegg resp