Recent, Preşedintele Traian Băsescu a afirmat despre băncile austriece: "Să vii acum şi să spui că nu mai continui finanţarea în România este o lipsă totală de înţelegere a situaţiei. Este o lipsă de fair-play şi vreau să cred că statele venite mai târziu în UE nu vor fi puse să plătească lăcomia băncilor".

Preşedintele a fost mult prea blând atunci când a făcut aceste afirmaţii şi nu ar fi trebuit să dojenească băncile vorbindu-le doar despre fair-play ci despre taxe şi marje de dobanzi.De ce?

Pentru că, cel puţin până acum, băncile au dovedit că nu practică fair-play-ul.

Astfel, aşa cum observă şi Preşedintele, profiturile uriaşe obţinute de băncile austriece în perioada 2000-2009 au fost realizate în acelaşi mediu economic pe care acum nu vor să-l mai susţină prin finanţare.

Mai mult, au uitat că au practicat marje de dobânzi, adică diferenţa între dobânda la credite şi cea la depozite, de câteva ori mai mari decât cele utilizate în ţara lor de origine (marje care uneori au ajuns pe plan local şi la 9%) iar acum nu sunt dispuse să-şi asume riscurile din economie.

Au practicat comisioane mari ascunse în produsele de creditare, folosindu-se de opacitatea acestora pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Ani de zile nu au ţinut cont de reguli minimale privind transparenţa costurilor creditelor iar când legislaţia (Ordonanţa 50) le-a obligat să renunţe la astfel de practici s-au opus cu înverşunare.

Nu au avut o atitudine responsabilă şi au transmis pierderile sau costurile suplimentare asupra clienţilor, nevrând să-şi diminueze profiturile, să-şi reducă cheltuielile şi să-şi asume o parte din povară crizei economice.

Au fost ajutate "indirect" de către stat atât prin împrumutul de la FMI cât şi prin pârghiile de politică monetară. Au beneficiat de condiţiile prielnice ale mediului economic şi au încurajat apetitul spre cons