Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldaţii uitaţi ai unei cauze pierdute

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 12 decembrie 2011 ·

Felicitări sincere – cele mai multe – dar şi de complezenţă. Şi bineînţeles, câteva întrebări. Unele cu o uşoară insinuare. Adică ce am avut eu de câştigat implicându-mă în această lansare? ”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”, volumul lui Aurel I. Rogojan, lansat săptămâna trecută la Târgu-Mureş, a fost în mod indiscutabil, un succes. Datorat în mod hotărâtor ”Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere din S.R.I.” – filiala Mureş, Hotelului ”Grand” şi, desigur, cotidianului ”Zi de zi”.

Eu am fost doar ”o rotiţă în angrenaj”. Şi n-am câştigat nimic material. Ţin să le spun asta – ca să-i ”liniştesc” – celor care au încercat să insinueze ceva în acest sens. Câştigul meu a fost însă altul. Mult mai mare. Unul pe care îl urmăresc de 22 de ani. Obsesiv, tenace şi constant. Să aflu cât mai mult despre ce s-a întâmplat acum mai bine de două decenii. De la oameni direct implicaţi şi aflaţi atunci la primul nivel de decizie. Şi să mai adaug astfel o piesă la imensul puzzle care a fost decembrie 1989. Şi ceea ce a urmat după. Vreau să ştiu pentru ce era să mor atunci. Dacă ar fi meritat… Alţii – şi nu puţini – chiar au murit de-a adevăratelea.

Şi, apropo. Domnilor care puneţi întrebări insinuante, vreau să vă întreb şi eu dacă aţi simţit vreodată aripa cenuşie a morţii deasupra voastră? Şi frica animalică ce o însoţeşte? Şi care se insinuează treptat în minte şi în trup? Apoi, depăşind oarecum momentul respectiv şi împăcat cu soarta, să te rogi ca măcar – dacă va fi să fie – să nu suferi. Să te duci aşa, dintr-o dată… Ca şi cum nici n-ai fi existat. Şi să laşi în urmă copiii, soţie, totul… un univers. Universul tău. Toate ca şi cum n-ar fi fost. E un sentiment copleşitor. Şi sfâşietor totodată. Probabil că nu aţi simţit asta şi nici nu vă doresc să traversaţi un astfel de moment. Eu am simţit acea aripă cenuşie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 22 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 38 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°