Cercetătorii britanici afirmă că ecranele 3D vor fi în curând uitate, aceştia lucrând în prezent la un ecran revoluţionar, cu un nou tip de cristale emiţătoare de lumină, pe care le-au denumit puncte cuantice şi care pot fi folosite la producerea unor televizoare foarte subţiri..
Acestea sunt de 100.000 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr uman şi pot fi fixate pe bucăţi flexibile de plastic, pentru a produce televizoare ultra-uşoare sau pentru a crea ecrane-gigant, de dimensiunea unei camere. Britanicii speră ca noile televizoare bazate pe tehnologia cu puncte cuantice să fie disponibile în magazine până la sfârşitul anului viitor, iar cele flexibile să apară pe piaţă în cel mult trei ani de zile.
„Lucrăm cu câteva companii producătoare de electronice din Asia pentru următoarea generaţie de televizoare cu ecran plat care va fi bazată pe această tehnologie", a spus Michael Edelman, director executiv al Nanoco, o companie de nanotehnologie din Manchester. Cu toate că acesta nu a dezvăluit identitatea colaboratorilor, specialiştii din piaţă susţin că ar fi vorba de LG, Samsung, Sony şi Sharp.
Un alt avantaj al acestei tehnologii este că televizorul va avea culori mult mai puternice, iar lumina produsă de acestea va fi mai naturală. „Prin schimbarea dimensiunii cristalelor, putem schimba şi culoarea pe care acestea o produc. Calitatea noilor televizoare va fi superioară televizoarelor LCD", a spus profesorul Paul O'Brien de la Universitatea din Manchester, care colaborează la producerea noilor echipamente.
"Vom schimba culoarea pe care o produc cristalele, iar calitatea televizoarelor va fi superioară."
Paul O'Brien
profesor Marea Britanie