Fizicienii aflaţi în căutarea misteriosului boson Higgs cred că au descoperit locul în care "se ascunde" această "verigă lipsă" din puzzle-ul particulelor elementare, au anunţat, marţi, cercetătorii de la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), citaţi de AFP, potrivit Mediafax.
"Este încă prea devreme pentru a trage concluzii definitive. Avem nevoie de mai multe date, dar am pus nişte baze solide pentru lunile pasionante care vor veni", a declarat Fabiola Gianotti, directoarea programului ATLAS din cadrul Large Hadron Collider (LHC), puternicul accelerator de particule deţinut de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) în apropiere de Geneva, cu ocazia unei conferinţe de presă transmisă pe internet.
Bosonul Higgs este "veriga lipsă", ce nu a fost încă observată, din Model Standard, teoria despre structura fundamentală a materiei, elaborată în anii '60 pentru a descrie toate particulele şi forţele care există în Univers.
Potrivit acestui model, bosonul Higgs explică motivul pentru care anumite particule au o masă iar altele nu au, iar detectarea lui ar permite validarea acestei teorii.
Fizicianul britanic Peter Higgs a postulat în 1964 existenţa bosonului care îi poartă numele, o particulă sub-atomică, instabilă, numită şi "a lui Dumnezeu", crucială pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi au studiat-o fără să o fi văzut vreodată, a cărui masă dă masa celorlalte particule. Bosonul ar îngreuna deplasarea acestora, ca şi cum acele particule ar fi "lipite" de câmpul lui acţiune.
Absenţa bosonului Higgs ar constitui "o mare gaură" în teorie, ce va trebui "umplută", o sarcină care va implica LHC, un dispozitiv capabil să-i conducă pe fizicieni pe un teritoriu necunoscut.
"Singurul lucru pe care nu îl cunoaştem despre bosonul Higgs este dacă există", a rezumat fizicianul francez Bruno Mansoulié, care participă