Soarta economiei noastre depinde de rezolvarea crizei zonei euro.

Apartenenţa României la cei 26 care au acceptat Pactul fiscal la ultimul summit nu trebuie să mire, întrucât este esenţialmente reeditarea semnării Europactului (Pactul euro plus). Aceasta se vede prin examinarea conţinutului celor două acorduri. Este de observat că Germania, care a impus Pactul în primul rând, este tot mai mult centrul de gravitaţie economică şi, totodată, polul politic în creştere al Uniunii. Criza zonei euro a accentuat rolul acestei ţări care, parafrazând o expresie a fostului secretar de stat al SUA, Madeleine Albright, pare să fie „indispensabilă“. Cum va fi utilizată această forţă este de văzut. Şi acest fapt l-a motivat pe ministrul de Externe polonez Radosłav Sikorski să afirme că îi este teamă „mai mult de lipsa de acţiune a Germaniei decât de puterea ei“.

Soarta zonei euro (UM) îi afectează pe toţi, pieţele globale. Să fie ireproşabilă politica publică de la Bucureşti, impactul evenimentelor externe tot este copleşitor; pe filieră financiară (marje pe care le plătim la finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice), pe cale comercială (de mişcarea banului depinde finanţarea comerţului), prin creditare (sectorul nostru bancar este controlat de grupuri străine în proporţie de circa 90%) etc. În zona euro este probabil un nou val de recesiune în anul ce vine, care trage deja economia noastră în jos. Noul val poate fi adânc, dacă pieţele vor fi tot mai nervoase. Chiar dacă destrămarea zonei euro este de neadmis pentru capii guvernelor europene, „să gândeşti ce este de negândit“ (think the unthinkable) devine un exerciţiu de luciditate. Fiindcă, din 2010, când s-a aplicat primul pachet de asistenţă pentru Grecia, reacţia a fost constant târzie şi insuficientă, în urma evenimentelor. Retorica liderilor europeni, în ultimul timp, a semnalizat per