Comisia juridica a Senatului a dat un raport de admitere proiectului de lege al Guvernului care da prerogative ministrului Justitiei, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) si procurorului general sa sesizeze Inspectia Judiciara si sa porneasca actiuni disciplinare impotriva judecatorilor si procurorilor, dupa ce pe 5 decembrie Camera Deputatilor a respins initiativa legislativa. Presedintele CSM, Horatius Dumbrava, a declarat ca, in opinia sa, "este neconstitutional ca ministrul justitiei sa fie titularul actiunii disciplinare pentru ca incalca atributiile constitutionale specifice autoritatii executive.(...) Reprezentantii politicului nu trebuie si nu pot fi lasati sa se indrepte impotriva magistratilor".
"Comisia juridica din Senat a adoptat astazi doua proiecte de lege foarte importante. Primul privind confiscarea extinsa, cel de-al doilea privind raspunderea disciplinara a magistratilor. Dupa parerea mea este un pas in consolidarea instrumentelor aflate la dispozitia justitiei pentru recuperarea produsului infractiunilor si pentru intarirea sistemului disciplinar din sistemul judiciar. Sunt foarte multumit si am spus si in cadrul Comisiei ca a fost o munca de echipa, terminata deocamdata la acest nivel cu succes", a declarat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, citat de Agerpres.
Presedintele CSM: Reprezentantii politicului, indiferent care sunt acestia, nu trebuie si nu pot fi lasati sa se indrepte impotriva magistratilor
Intr-un interviu pentru infoCSM.ro, presedintele CSM, Horatius Dumbrava, a declarat ca, in ceea ce priveste proiectul de lege privind raspunderea disciplinara a magistratilor "CSM a adus argumente solide, de natura tehnica, in care a explicat foarte clar de ce unele modificari sunt de bun augur, altele dezastruoase."
"De exemplu, consider ca este neconstitutional ca unul din memb