Amadou Désiré Thiombiano, 29 de ani, din Burkina Faso, lucrează ca voluntar cu copiii străzii. Amadou Désiré Trhiombiano a venit în luna octombrie la Satu Mare printr-un program de voluntariat al Organizaţiei Mondiale a Francofoniei (OIF), fiind unul dintre cei 50 de tineri selectaţi de către OIF din cei 3.260 de canditaţi care s-au înscris în programul de Voluntariat Internaţional din acest an.
La Asociaţia „Stea", Désiré se ocupă de aproximativ 65 de tineri ai străzii ca animator al activităţilor educative, prin promovarea sănătăţii, a culturii civice, a stimei şi încrederii de sine. Ca voluntar, nu este plătit pentru aceste activităţi, cazarea, masa şi transportul fiind suportate de Organizaţia Internaţională a Francofoniei care îi alocă lunar în jur de 500 de euro. „Nu este o sumă mare, dar mă descurc. Dacă aş fi lucrat acasă, conform studiilor mele, aş fi câştigat 700 de euro lunar", spune voluntarul.
Bunicul a fost poligam
Specializat în domeniul psihologiei sociale a muncii în cadrul Universităţii din Ouagadougou, Désiré a activat timp de aproape 10 ani în cadrul Reţelei Africane de Tineret pentru Sănătate şi Dezvoltare RAJS/BF. În urmă cu cinci ani s-a înscris şi în organizaţia neguvernamentală „Pugsada", în cadrul căreia Désiré a luptat mai ales în scopul sensibilizării autorităţilor, elevilor, profesorilor şi părinţilor cu privire la importanţa combaterii marginalizării femeii în societatea din Burkina Faso. „În ţara mea, legislaţia este foarte bună, dar încă există probleme de mentalitate. Femeia este marginalizată, este desconsiderată încă de la naştere. Foarte puţine fete urmează o şcoală, majoritatea stau acasă până pe la vârsta de 15 ani, când sunt căsătorite prin căsătorii aranjate între părinţi. În majoritatea zonelor ţării poligamia încă există. Numărul soţiilor pe care le poate avea un bărbat este nelimitat. Nu există div