- Cultural - nr. 909 / 13 Decembrie, 2011 Voce distincta in peisajul poeziei romanesti, venind, cu aura luminoasa, din insangerata Basarabie, devenise un complex fenomen liric generat de o vocatie aparte, dumnezeiasca. Am vazut-o in acea secventa de neuitat a zilei de 31 august 1989, din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, dupa acea scena anterioara, tulburatoare, in care statea in fata tancurilor sovietice, dandu-mi atunci seama si mai mult ca numai o constiinta aparte, cu "versul datator de senzatie electrizanta”, "traieste, la propriu si la figurat, in durere si din durere”. Inaltandu-se din focul sacru al fiintei, poeta prin vocatie, sub aureola cuvantului ales, Leonida Lari aseza, de fiecare data, in corabia zburatoare a versului, si viziunea epifanica, si cautarea de sine, perpetua, si tristetea metafizica, si transcendentalul, si destinul. Nascuta de cuvant, ea aseza in taina rostirii aparte credinta in dainuirea Neamului, nedisociata de anii renasterii nationale a Basarabiei, "sora noastra cea mezina, furata, tradata mereu”. Adevarata "Ioana D’Arc a Basarabiei” si a Neamului romanesc, din cuvant si din vers, Leonida Lari si-a facut lance. Poet profetic, cu profunde sondari in social si in suflet, s-a asezat, prin talent literar si demnitate umana, prin poezia de inspiratie national-patriotica, prin evolutia lirica originala, prin aleasa vocatie, alaturi de Grigore Vieru, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru. Autoarea celor 24 de carti de poezie, printre care "Piata Diolinei”, "Marele vant”, "Mitul trandafirului”, "Scoica solara”, "Dulcele foc”, "Lira si paianjenul”, "Al noualea val”, "Lunaria”, "Invingatoarele spatii”, traducator din lirica universala, nascuta la 26 octombrie 1949, in Bursuceni, judetul Balti (Basarabia), care incheia cursurile Scolii Medii cu Medalia de argint, absolventa (in 1971) a Facultatii de Filologie a Universitatii din Chisinau