Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul Islamic al Primăverii arabe

Publicat in Ziua Veche, marți 13 decembrie 2011 ·

Primăvara arabă, cu cereri economice, democratice şi seculariste aduce la putere în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, islamul politic cu comportament imprevizibil.

Islamul politic radical, islamul militant, mişcările islamiste nu au avut niciun rol în primăvara arabă, nu au fost catalizatorii ei – este ce s-a repetat obsesiv în perioada de vârf a revoltelor peste tot în lumea arabă. Este şi ce a fost oferit ca argument suprem pentru calmarea temerilor într-un spaţiu în care cultura politică şi socială a fost marcată de mişcările radicale ca alternativă la regimurile vremii. Prima afirmaţie este corectă, da, islamul radical şi politic a fost el însuşi luat prin surprindere de mişcările populare, mişcările radicale islamiste nu au fost catalizatori ai schimbărilor care au măturat şi mătură încă spaţiul arab, însă au fost forţele care s-au trezit cel mai repede şi, firesc, au prins valul schimbărilor.

Singura ţară în care nu este clar, din lipsa informaţiilor independente suficiente, cine anume a pornit protestele, este Siria, unde sursa iniţială a opoziţiei este bănuită a fi în zona Fratilor Musulmani sirieni, ceea ce nu înseamnă însă că în acest moment, revoltele nu sunt extinse la o mare parte a populaţiei. A doua afirmaţie, că derapajele spre un islam politic radical în regiune nu vor apărea pentru că primăvara arabă nu a fost pornită de mişcări islamiste, are multe fisuri. În primul rând, protestele, peste tot în regiune, au fost rapid alimentate şi de astfel de mişcări, ai căror membri s-au grăbit să se amestece, să se lipească la motorul principal format din elitele intelectuale, tineret şi studenţime, în timp ce marea masă populară, tăcută de cele mai multe ori, s-a mulţumit să urmărească la la televizor evenimentele.

Schimbarea la faţă a islamiştilor

Ce au facut mişcările islamice a fost să se adapteze la circumstanţe şi să prezinte

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°