Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mălina Olinescu, îngropată joi, la „Sfânta Vineri“

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Trupul neînsufleţit al artistei va fi depus în această după-amiază, la capela cimitirului.

Cei care au îndrăgit melodiile interpretei Mălina Olinescu (37 de ani), care luni şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de la etajul 6 al blocului în care locuia, îşi pot lua rămas-bun de la ea începând de astăzi, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus în capela Cimitirului „Sfânta Vineri" din Bucureşti. „Înmormântarea va avea loc joi, la ora 13.00", a declarat, pentru „Adevărul", Sida Spătaru, mătuşa artistei.

Mama Mălinei Olinescu, Doina Spătaru, a rugat presa să trateze „cu discreţie, cu decenţă şi cu respect" moartea fiicei sale. „Vă mulţumesc tuturor şi am o rugăminte. Aşa cum Mălina a trecut prin viaţă cu discreţie, vă rog din tot sufletul - şi sunt convinsă că este şi dorinţa ei - să trataţi trecerea ei dincolo cu discreţie, cu decenţă şi cu respect", a spus Doina Spătaru.

Neîmplinită sufleteşte

Cântăreaţa Mălina Olinescu a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord. Mălina avea 37 de ani şi era fata cântăreţei Doina Spătaru şi a actorului Boris Olinescu.

În urmă cu 30 de ani, în 1981, tatăl artistei a căzut, în circumstanţe neclare, de la etajul 10 al imobilului în care locuia un bun prieten de-al său. Călin Geambaşu, apropiat al Mălinei, a declarat pentru Pro TV că Mălina spunea că se va sinucide încă „de acum trei-patru ani" şi că, între timp, cântăreaţa a făcut investigaţii medicale şi a urmat tratament pentru depresie la Spitalul Elias din Capitală.

În plus, Călin Geambaşu a mai declarat, luni, că pe Mălina Olinescu „o nemulţumea numai lipsa de perfecţiune din plan sentimental". Mai mult, se pare că artista le-a spus în mai multe rânduri prietenilor că nu mai are de ce să trăiască dacă nu este împlinită sufle

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 9 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 8 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°