Acordurile de vânzare a energiei de către compania de stat Hidroelectrica vor fi reziliate "la primul termen posibil", cu excepţia celor încheiate prin bursa de energie OPCOM.
Compania a făcut acest anunţ, în urma dispoziţiei transmise de Ministerul Economiei, ca urmare a angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană
Concesiile cerute de premierul britanic David Cameron pentru protejarea sectorului financiar din Regatul Unit ar fi subminat reglementările care guvernează piaţa unică a Uniunii Europene, a declarat preşedintele comisiei europene, Jose Manuel Barroso, în Parlamentul de la Strasbourg, relatează Financial Times.
Atacul armat de astăzi din Liege, în sud-estul Belgiei, care s-a soldat cu doi morţi şi 64 de răniţi, a fost comis de o singură persoană înarmată şi nu are legătură cu terorismul sau cu vreun caz judiciar, a anunţat Centrul Belgian de Criză, care gestionează acest incident, relatează AFP. Jurnal RFI cu Samuel Stan
Acordurile de vânzare a energiei de către compania de stat Hidroelectrica vor fi reziliate "la primul termen posibil", cu excepţia celor încheiate prin bursa de energie OPCOM.
Compania a făcut acest anunţ, în urma dispoziţiei transmise de Ministerul Economiei, ca urmare a angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană
Concesiile cerute de premierul britanic David Cameron pentru protejarea sectorului financiar din Regatul Unit ar fi subminat reglementările care guvernează piaţa unică a Uniunii Europene, a declarat preşedintele comisiei europene, Jose Manuel Barroso, în Parlamentul de la Strasbourg, relatează Financial Times.
Atacul armat de astăzi din Liege, în sud-estul Belgiei, care s-a soldat cu doi morţi şi 64 de răniţi, a fost comis de o singură persoană înarmată şi nu are legătură cu terorismul sau