La 87 de ani şi peste 110 de traduceri publicate - o întreagă bibliotecă anglo-americană modernă! - doamna Antoaneta Ralian e o „decană“ de vârstă şi de prestigiu a breslei sale. Radu Paraschivescu a avut o excelentă iniţiativă când i-a propus realizarea unei cărţi-dialog. Surpriza e că a reuşit s-o convingă... Deţinea, ce-i drept, câteva calităţi necesare pentru ca demersul să aibă şanse de reuşită. Prozator, publicist şi editor versat, era, nu mai puţin, şi un traducător cu experienţă, unul, aşa-zicând, cu „temele făcute“ (provenit fiind dintr-o generaţie mult mai tânără). Şi care a ţinut cândva, în revista Idei în dialog, cea mai competentă cronică a traducerilor din presa românească postdecembristă: expertiză tehnică a calităţii traducerilor propriu-zise, iar nu simplu comentariu de carte străină tradusă, cum citim de regulă sub asemenea sigle. Plăcut şi cultivat, iscoditor şi complice, el s-a dovedit, în cele din urmă, nu doar un ideal partener de dialog, ci şi coautorul unui autoportret biografic de excepţie. Mai mult decât probabil, Antoaneta Ralian nu s-ar fi încumetat să-şi scrie singură memoriile, cum au îndemnat-o destui (o şi recunoaşte, undeva). Pentru a fi cu adevărat ea însăşi, a avut mereu nevoie de „alţii“: de alteritatea cărţilor traduse sau – în cazul de faţă - de un partener „maieutic“ pe măsură.

Am citit cu delicii acest încântător, ataşant, cvasi-proustian „striptease autobiografic“, dar şi cu regretul că a fost prea scurt: vreo sută cincizeci de pagini, cărora li se adaugă, drept bonus-uri, trei interviuri „reprezentative“ mai vechi sau mai noi (cu Saul Bellow, Iris Murdoch şi, respectiv, Amos Oz) unde A.R. se află în ipostaza de intervievatoare; o secţiune de referinţe „critice“; o cronologie a textelor traduse (romane & piese de teatru); şi, last but not least, o consistentă secţiune cu fotografii din arhiva personală. Multe dintr