Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenta lui Tokes neagă că ar fi amanta europarlamentarului

Publicat in Bihoreanul, marți 13 decembrie 2011 ·

Membrii Biroului Central al europarlamentarului Lazlo Tokes au remis marţi un comunicat în care susţin că dezvăluirile legate de presupusa relaţie amoroasă dintre politician şi asistenta acestuia, Prohaszka-Rad Boroka, sunt false şi fac parte din "campania de denigrare a vicepreşedintelui ardelean al Parlamentului European".

Relaţii "strict profesionale"

În acelaşi document, asistenta lui Tokes neagă afirmaţiile potrivit cărora ar fi amanta acestuia. "Prin prezenta, eu Dr. Prohaszka-Rad Boroka PhD, lector universitar, mă delimitez de calomniile apărute în presă, care încearcă să denigreze persoana mea", susţine femeia.

Ea precizează că lucrează în echipa lui Tokes din septembrie 2010, dar că orice insinuare legată de o relaţie între cei doi este fără temei.

"Ipoteza susţinută, prin care se insinuează o relaţie care ar fi în afara celor strict profesionale, este nefondată, fără nici un fond real şi, prin aceste acuzaţii făcute la adresa mea, precizez că mi se aduc grave prejudicii onoarei şi demnităţii mele personale", mai afirmă asistenta.

Laude pentru asistentă

În comunicat, reprezentanţii biroului europarlamentarului neagă şi ei informaţiile apărute în presă, bazate pe cele susţinute de soţia lui Tokes, Edith, în faţa instanţei care judecă divorţul celor doi.

"În numele colectivului care îl ajută în activitatea de europarlamentar pe domnul Tokss Laszlo, respingem cu maximă indignare toate acele afirmaţii care frizează insulta şi calomnia, apărute în ultima perioadă la adresa colegei noastre Prohaszka-Rad Boroka", se arată în comunicatul semnat de Demeter Szilard, responsabil cu presa.

"Înainte de toate dorim să precizăm: munca de asistent în Parlamentul European a lui Prohaszka-Rad Boroka este demnă de toată lauda: vorbeşte patru limbi, la nivel superior, are o pregătire excelentă şi o etică a muncii deosebită. Nimeni

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 31 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum o ora
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°