Gândul: Pişcotul la stat, cu 44 la sută mai mare în 2012. Convenţia despre păsăretul din zonele umede creşte bugetul de protocol al Ministerul Mediului cu 5.000 la sută. Instituţiile publice din România au la dispoziţie, în 2012, suma 6,7 de milioane de euro pentru cheltuieli de "protocol şi reprezentare", în creştere cu 44% comparativ cu 2011. Ministerul Mediului este campion cu o creştere de 500 de ori a acestor cheltuieli.
Fin.ro: KPMG: Mai multe bănci străine s-ar putea retrage din România în 2012. De la anul, mai multe bănci străine ar putea pleca de la noi, pentru că nu au susţinerea băncilor-mamă pentru a-şi menţine activităţile pe piaţa financiar-bancară. De asemenea, în 2012, va avea loc o restructurare a reţelelor de distribuţie ale băncilor.
Jurnalul naţional: Preşedintele Erste-BCR: Măsurile de austeritate luate de guvernul român au fost brutale, de neimaginat în Vest. România este o piaţă-cheie pentru Erste, iar directorul general al acestui grup austriac, Andreas Treichl, se aşteaptă ca ţara să-şi revină din criză. O reducere de salarii de 25% în sectorul public este de neimaginat în ţări ca Germania sau Franţa, consideră Treichl.
Ghimpele: El este cel mai bine plătit român. Câştigă 10.000 de euro pe zi. Cel mai bine plătit român a avut numai în 2010 un venit net de 3,68 mil. de euro. Este avocat de business, consultant în fuziuni şi achiziţii şi unul dintre fondatorii firmei Tucă Zbârcea & Asociaţii. Florentin Tucă a câştigat 11,6 mil. euro în ultimii patru ani. El este cel care coordonează cea mai mare casă de avocatură, iar în ultimii patru ani a câştigat peste 10.000 de euro în fiecare zi.
România liberă: Ce ascund alegerile "2 în 1". Articolul ne spune de ce insistă partidele de la putere să comaseze alegerile de anul viitor. Actualii primari şi şefi de Consilii Judeţene vor avea cu aproape şase luni mai