Patru militari americani şi-au pierdut viaţa luni seara după ce două elicoptere ale armatei s-au prăbuşit într-o zonă de antrenament din statul Washington (nord-vestul SUA), au anunţat responsabili militari, informează AFP.
Imediat a fost deschisă o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident, în care au fost implicate două elicoptere OH-58 Kiowa de recunoaştere, într-o zonă de antrenament situată la sud-vest de baza Lewis-McChord, în apropiere de Tacoma, a declarat luni seara un purtător de cuvânt al bazei militare.
Victimele nu au fost imediat identificate, urmând ca familiile acestora să fie anunţate.
Se pare însă că nu vremea nefavorabilă s-ar fi aflat la originea acestui accident, survenit în condiţii meteorologice bune. Pentru moment, nu se ştie exact dacă cele două elicoptere s-au ciocnit sau s-au prăbuşit separat.
Baza Lewis-McChord este una dintre cele mai mari din ţară, având circa 100.000 de militari şi personal civil.
Patru militari americani şi-au pierdut viaţa luni seara după ce două elicoptere ale armatei s-au prăbuşit într-o zonă de antrenament din statul Washington (nord-vestul SUA), au anunţat responsabili militari, informează AFP.
Imediat a fost deschisă o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident, în care au fost implicate două elicoptere OH-58 Kiowa de recunoaştere, într-o zonă de antrenament situată la sud-vest de baza Lewis-McChord, în apropiere de Tacoma, a declarat luni seara un purtător de cuvânt al bazei militare.
Victimele nu au fost imediat identificate, urmând ca familiile acestora să fie anunţate.
Se pare însă că nu vremea nefavorabilă s-ar fi aflat la originea acestui accident, survenit în condiţii meteorologice bune. Pentru moment, nu se ştie exact dacă cele două elicoptere s-au ciocnit sau s-au prăbuşit separ