Pe 25 decembrie creştinii din toatã lumea se adunã pentru a sãrbãtori, cu mai mult sau mai puţin fast, naşterea lui Iisus. Colinde, slujbe, cadouri, mâncãruri - toate acestea sunt nelipsite. Dar de ce 25 decembrie?
Biblia oferã puţine indicii privitoare la naşterea lui Iisus, de fapt nici perioada anului nu este menţionatã. Referirea la pãstorii care au grijã de oi în timpul nopţii (Luca 2:8) ar putea sugera cã ar fi vorba de decembrie, când animalele sunt în ţarcuri, dar doar un singur detaliu nu este suficient. Sursele din secolele I-II sunt la fel de sãrace. Nu se menţioneazã sãrbãtoarea naşterii, ba mai mult, Origene (165-264) ia în derâdere celebrãrile romane ale unor astfel de evenimente. Din ce ştim, în aceastã perioadã nu existã dovezi ale existenţei Crãciunului în primele secole de creştinism.
Acest fapt se aflã într-un contrast pregnant faţã de tradiţia privind ultimele zile ale lui Iisus, despre care fiecare dintre cele patru evanghelii vorbeşte detaliat. Potrivit lui Ioan, Iisus este crucificat în timpul sacrificiului mieilor în timpul Pesah-ului, adicã ziua a 14-a din luna evreiasca Nisan.
Paştele, un eveniment mitic dezvoltat cu mult înainte de Crãciun, reprezintã în mare mãsurã o reinterpretare a Pesah-ului în termenii patimilor lui Iisus. Respectarea acestuia este recomandatã în Corinteni 5:7-8, când se pomeneşte cã mielul pascal, Hristos, a fost sacrificat şi drept urmare sacrificiul trebuie comemorat. Aşadar în primele douã secole de mult mai mare interes erau patimile şi învierea ca elemente fondatoare ale mitologiei creştine, dar cu timpul şi originile lui Iisus devin subiect de discuţie.
Evangheliile lui Matei şi Luca contribuie prin naraţiuni binecunoscute, dar destul de diferite, şi totuşi nu ne dau o datã exacta. Mai multe detalii sunt de gãsit în scrierile apocrife ale secolului I, dar nici acestea nu se referã la data
