E clar că disciplina fiscală se va instala cu nuiaua pe masă, de acum înainte.

În jurul summit-ului de la Bruxelles s-a ţesut legenda că ar avea o importanţă istorică, scopul fiind de a salva zona euro şi, de ce nu, chiar clubul european lărgit al celor 27 de membri. Şi nu putem spune acum, după ce s-a încheiat, că n-ar fi fost istorică. UE se afla în faţa unei crize severe creată de amploarea datoriilor publice, era sub presiunea ameninţărilor agenţiilor de rating, deci risca tăierea ratingului suveran de ţară, întâmplare ale cărei consecinţe nu puteau decât să creeze haos. Era un ultimatum care ameninţa chiar nucleul dur al zonei euro şi risca să instaleze haosul în tot continentul. Va intra probabil în istorie adâncirea faliei între Marea Britanie şi Europa, prin refuzul premierului David Cameron de a accepta propunerile de gestionare a crizei puse pe masa liderilor europeni.

Gestul său a fost atribuit de unii reţinerilor pe care Marea Britanie le-ar avea privind o reducere a suveranităţii în chestiunea deficitului rigid controlat de Bruxelles, alţii au pus respingerea pe seama celebrului euroscepticism britanic, dar temeiul stă ascuns în ceea ce urmează să se întâmple, adică în taxarea tranzacţiilor financiare. City-ul londonez, această metropolă financiară a lumii, ar fi afectat brutal de eventualitatea unor taxe suplimentare şi de eventuale reglemetări ale tranzacţiilor speculative cu instrumente financiare sofisticate. Iată de ce Cameron nu a temporizat jocul, încercând să amâne o decizie până la discutarea sa în parlamentul britanic.

Calm relativ

Pieţele financiare digerau luni dimineaţa informaţiile privind deciziile luate de liderii europeni. Euforia nu s-a instalat în pieţe, ca semn că această criză ar fi fost înăbuşită. De altfel, Germania aruncase o găleată de apă rece în ringul încins al speculaţiilor privind rezultat