Ultimul miner disponibilizat care a ramas in greva foamei la Petrosani si-a incetat marti dimineata protestul.
Omul spune ca a ajuns la mina Uricani, unde a primit banii, dar dupa ce a semnat, cu cateva completari, actele necesare.
Fostii mineri care au stat in greva de vineri, printre care s-a numarat si un barbat care a facut greva foamei au incetat protestul, dupa ce le-au intrat banii pe card. Ultimul a iesit din greva Sabin Firizoiu, de la mina Uricani, cel care a stat in greva foamei de vineri seara.
Sleit de puteri si, dupa ce a fost dus chiar luni noaptea la spital de camarazii sai, omul spune ca a luat aceasta decizie, dupa ce si-a vazut banii in contul personal si dupa ce a facut mici completari aditionale la hartia pe care a semnat-o.
"Am decis sa ma opresc din greva. Sunt slabit si am fost dus la spital unde mi s-a facut o perfuzie. Consider ca mi-am pus destul viata in pericol. Am primit banii, dar dupa ce angajatii de la mina au fost de acord sa fac unele completari la actul pe care l-am semnat", spune Firizoiu.
Fostul miner a cerut special in actul pe care l-a semnat sa primeasca asigurari ca vor intra si banii din transa a III-a, asta pentru ca in act se specifica faptul ca ajutorul de stat este acordat pana cand oamenii ar urma sa-si gaseasca un loc de munca.
"Din asta putea sa reiasa clar ca transa a treia nu ar urma sa mai intre in conturile noastre. Daca se spunea ca ne da banii acestia sub forma unui ajutor de stat pana ne gasim de lucru, de unde aveam noi certitudinea ca nu vor fi ultimii bani pe care ii mai primim?", a completat Sabin Firizoiu.
Prefectul judetului Hunedoara Attila Dezsi, aflat luni seara in Petrosani, a dat asigurari ca Guvernul si Compania Huilei fac eforturi pentru a gasi o solutie, asa incat transa a treia de bani sa ajunga in conturile miner