Pe data de 11 noiembrie, Comisia Europeană a făcut oficial Raportul intitulat “Report from the Commission to the Council on the Functioning of the Transitional Arrangements on Free Movement of Workers from Bulgaria and Romania”, destinat ca material suport pentru statele membre, care la sfârşitul anului 2011 trebuie să ia o decizie cu privire la prelungirea perioadei în care muncitorii români şi bulgari au acces restricţionat pe piaţa  muncii. Acest articol urmăreşte să prezinte anvergura şi impactul mobilităţii muncitorilor români şi bulgari asupra tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Libertatea de mişcare a muncitorilor este una dintre libertăţile fundamentale prevăzute în Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, articolul 45 (fost 39 EC) şi presupune ca niciun cetăţean european care doreşte să lucreze într-un alt stat al Uniunii Europene să nu poată fi victimă a discriminării pe baza naţionalităţii. De altfel, discriminarea pe bază de naţionalitate este interzisă şi prin Articolul 21 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. Legislaţia europeană presupune ca muncitorii străini să fie trataţi la fel ca cei autohtoni din punctul de vedere al taxelor, al avantajelor sociale, sau a posibilităţii de a deveni membru de sindicat.

Însă, după cum ne-am obişnuit, fiecare regulă are excepţii. În acest caz, excepţia constă în aranjamentele tranziţionale conţinute în Articolul 23 al Protocolului privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeană şi în Anexa VII (1) la Actul de Aderare din 2005.

Perioada de tranziţie de 7 ani prevăzută în Protocolul menţionat anterior este împărţiţită în trei perioade, de doi, trei şi, respectiv, doi ani, fiecare dintre ele conţinând diferite condiţii aplicabile. Dacă în primii doi ani tranziţionari, reglementarea accesului muncitorilor UE-2 (Români