Fostul ministru Sebastian Lăzăroiu a scris pe pagina sa de Facebook despre Victor Ponta căruia i-a dat sondajele confidenţiale ale Alianţei D.A., care ajungeau la Adrian Năstase, în schimbul dosarelor social-democraţilor, pe care le avea când era şeful Corpului de Control la Guvern.
Într-o postare pe contul său de Facebook, intitulată "Vremea confesiunilor", Lăzăroiu şi începe mărturisirile cu un citat de pe blogul lui Victor Ponta. "O ţeapă micuţă şi gingaşă pentru domnul Sebastian Lăzăroiu, cel cu care se lucrau sondajele discrete ale «strategilor» PSD, şi care îi oferea lui Adrian Năstase date confidenţiale din curtea Alianţei D.A.?".
Pentru a lămuri situaţia, in punctul lui de vedere, fostul ministru a precizat că actualul preşedinte al PSD era, de fapt, "persoana de legătură".
"Da, acum dupa atata timp pot sa recunosc. Si dl.Victor Ponta stie pentru ca el a intermediat. El era persoana de legatura. De fapt era un fel de schimb. Eu ii dadeam sondaje confidentiale ale Aliantei DA care ajungeau la Adrian Nastase. EL mi-a dat dosarele tuturor pesedistilor cu afaceri necurate, pe care le avea de pe vremea cand era seful corpului de control. Multe au si aparut in presa vremii. Altele, inca nici acum. Asa a inceput o frumoasa si lunga prietenie intre mine si dl.Ponta", a scris Lăzăroiu pe Facbook..