Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşcărie pentru falsificatori

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 decembrie 2011 ·

Inculpaţii care s-au declarat nevinovaţi au primit exact aceleaşi pedepse ca şi cei care au beneficiat de „reducere“, recunoscându-şi fapta

Ultimii cinci inculpaţi din grupul care se ocupa cu contrafacerea şi plasarea de bancnote false în judeţul Dolj au fost condamnaţi de Tribunalul Dolj la pedepse cuprinse între cinci ani şi cinci ani şi şase luni de închisoare. Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova, lucrând sub coordonarea unui procuror DIICOT, au aflat de îndeletnicirile acestui grup acum aproape un an. După o scurtă perioadă de filaj, oamenii legii au trecut la acţiune pe 1 februarie 2011, când au efectuat descinderi simultane la mai multe „palate“ de pe strada Râului din Craiova. Oamenii legii aveau informaţii că într-unul dintre „palate“ se falsifică bancnote din cupiurile de 50, 100 şi 500 de lei. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi Radu Florin, Victor Sîrbu, Radu Zaharia, zis Tohari, Mihai Tomică, zis Tomil, toţi din Craiova, dar şi Petcu Vasile Ovidiu, din Drobeta Turnu Severin.

Pe lângă un calculator, un scanner şi o imprimantă performantă, anchetatorii au găsit în locuinţele romilor 14 bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 de lei, 500 de lei, 200 de euro şi 500 de euro. Procurorii DIICOT au stabilit că „afacerea“ a fost pusă la cale de Sîrbu, care i-a propus lui Florin Radu să se ocupe de partea tehnică. „Fabrica de bani“ funcţiona în casa lui Marian Mihai, unde Florin Radu a reuşit să imprime bancnote în sumă totală de 12.900 de lei şi 27.000 de euro. Banii erau puşi în circulaţie de mai multe persoane, printre care şi Victor Sîrbu.

Pedepse similare

La sfârşitul lunii aprilie, procurorii au trimis în judecată în total opt inculpaţi, dintre care trei în lipsă, iar pe 21 iunie, Tribunalul Dolj a dat primul verdict. Trei dintre inculpaţi, Florin Radu, Mihai Tomică şi Petcu Vasile Ovid

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 26 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°